Traumatismele dintilor de lapte

Traumatismele dintilor de lapte apar la nivelul incisivilor, mai frecvent la varsta de 1-2 ani, cand copilul invata sa mearga, prin accidente la joaca, in parc, prin cadere din pat etc.

Oasele copiilor sunt maleabile, elastice si spongioase ceea ce duce mai rar la fracturarea dintelui si mai des la modificarea pozitiei acestuia prin deplasare spre exterior/interior sau, mai frecvent, intrarea dintelui in os (intruzia dentara) sau, dimpotriva, avulsia (iesirea dintelui din os). Aceste traumatisme sunt insotite de leziuni ale gingiei si buzei, sangerare, edem (umflarea zonei) si durere.

Consecintele traumatismelor dentare pot fi: necroza (nervul moare, iar dintele capata aspect maroniu) urmata de infectarea acestuia, posibile fistule, afectarea dintelui permanent cand dintele de lapte intra in os si ajunge la mugurele acestuia. Dintele permanent poate suferi modificari de structura (pete pe smalt), modificari de pozitie si de eruptie.

Tratamentul consta in curatarea zonei, repozitionarea dintelui deplasat spre interior sau exterior, supravegherea dintelui in cazul intruziei sau extractia acestuia daca are mobilitate foarte mare, pentru a preveni riscul inghitirii. Parintii sunt sfatuiti sa asigure o igiena corecta a zonei si o alimentatie moale si, de asemenea, sa impiedice copilul sa introduca deget, suzeta, limba intre dinti pana la fixarea dintelui traumatizat. In cazul fracturii dentare se netezesc marginile ascutite, iar daca fractura este mare, este necesara scoaterea nervului si obturarea canalului si coroanei.

Radiografia dentara aduce informatii despre radacina dintelui traumatizat si despre apropierea acestuia de dintele permanent aflat in os, ajutand medicul sa stabileasca gravitatea traumatismului si sa ia decizia corecta de tratament.

Daca radacina dintelui de lapte este in curs de formare iar traumatismul dentar este minor, sansele de vindecare spontana sunt mari. Daca traumatismul a aparut aproape de varsta la care dintele de lapte trebuie sa cada, radacina lui fiind partial resorbita, de multe ori nu se mai incearca tratarea acestuia, ci se face extractia dentara.

Daca dintele a fost expulzat in timpul traumatismului sau a fost necesara extractia dentara, copilul trebuie supravegheat pana la eruptia dintelui permanent pentru a nu dobandi obiceiuri vicioase de introducere a limbii, buzei, degetului in spatiul ramas. Acest spatiu poate fi acoperit prin diverse metode, insa medicul impreuna cu parintii vor decide in functie de caz, care este abordarea cea mai potrivita.

Fiecare caz in parte este unic si trebuie evaluat si tratat ca atare, de aceea se recomanda consultul stomatologic.