Prima consultatie stomatologica la copil

Prima consultatie stomatologica la copil

Prima consultatie stomatologica la copil

Prima consultatie stomatologica este foarte importanta din punct de vedere psihologic pentru copil. De aceea este bine sa il familiarizam cu atmosfera din cabinet de la o varsta mica, 3 ani, cand inca nu au aparut probleme dentare, de preferat dimineata, cand sunt odihniti.

Atat parintii care insotesc copilul, cat si personalul medical trebuie sa aiba o atitudine calma, calda, prietenoasa, sa abordeze prima vizita ca pe o joaca de-a medicul stomatolog.

Cream o poveste care sa-l captiveze pe copil, sa-i demostreze ca nimic nu ste dureros sau neplacut: i se prezinta domnul Setila (aspiratorul caruia ii este sete si vrea sa bea apa din pahar si din gurita copilului), dusul si foenul (vantul) cu care spalam si uscam dintisorii asa cum procedam acasa si cu parul, oglinda cu care vrem sa vedem daca am spalat bine dintii. Turbina, care este zgomotoasa si ar putea sa il sperie, i se prezinta fara freza, este lasat sa puna degetul pe ea, dupa ce medicul sau parintele au pus deja degetul pentru a-i arata ca nu raneste. Nu se insista, daca se observa ca inca exista teama sau retinere din partea copilului. Medicul impreuna cu parintele vor cauta abordarea cea mai potrivita pentru personalitatea acestuia.
Foarte util este ca medicul sa efectueze in prezenta copilului un tratament asupra parintelui, iar acesta sa aiba o atitudine foarte relaxata, care sa ofere un exemplu pozitiv copilului si sa ii inspire incredere pentru a se aseza pe scaunul stomatologic.

Acomodarea copilului se produce mai usor daca la gradinita se fac controale stomatologice periodice, intr-un mediu care confera siguranta micului pacient. Parintii trebuie sa evite sa povesteasca in fata copilului propriile experiente stomatologice neplacute, sa transfere asupra acestora temerile lor si sa evite sa foloseasca medicul de-a lungul timpului medicul ca pe o sperietoare pentru a “educa” copilul.

Cu calm, rabdare si perseverenta se poate castiga increderea copilului in faptul ca metodele moderne de tratament stomatologic sunt nedureroase si ca este mai bine sa tratam din timp decat sa lasam situatia sa se agraveze.